MESAJE, felicitări și SMS-uri de Florii, pentru toți românii ce poartă nume de flori. Tradiții și obiceiuri de Florii / De ce se pune salcia, de fapt, la intrarea în casă

MESAJE, felicitări și SMS-uri de Florii, pentru toți românii ce poartă nume de flori. Tradiții și obiceiuri de Florii / De ce se pune salcia, de fapt, la intrarea în casă
MESAJE, felicitări și SMS-uri de Florii, pentru toți românii ce poartă nume de flori
Publicat: 11/04/2020, 06:00

Românii sărbătoresc duminică, 12 aprilie, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele. Creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile sau Intrarea lui Iisus în Ierusalim. Toți cei care poartă nume de flori își serbează ziua onomastică.

Doar că, anul acesta, din cauza măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, nu putem să ne vedem cu prietenii sau cu rudele. Astfel, cu atât mai mult, e bine să găsim câteva sugestii de mesaje, felicitări și SMS-uri de Florii.

Iată câteva idei de mesaje şi urări pentru cei dragi:

„Aşa cum florile sunt semne ale primăverii, aşa este şi acest mesaj un semn că ţin la tine! La Mulţi Ani!”

„Azi uită cine eşti si trezeşte-te la viaţă odată cu natura! Fii un fluture zglobiu şi aşază-te pe prima floare a purităţii! La mulţi ani!”

„De ziua numelui îți dăruiesc toate florile din lume însoțite de sănătate, fericire, multe bucurii și belșug! La Mulți Ani!”

„O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru ţine. O floare și un sincer La Mulţi Ani! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă!”

„Să ai o zi frumoasă, ca o zi de primăvară. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubită şi zâmbitoare. La Mulţi Ani!”

„Totul pe lume se schimbă, doar florile se deschid în fiecare primăvară. Pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează la mulţi ani!”

„Pe o petală de lalea, La Mulţi Ani din partea mea, iar pe una de bujor, Te iubesc şi te ador! La mulţi ani!”

„Ziua numelui să-ti fie plină de realizări şi să te bucuri mereu de orice lucru frumos din viaţa ta! La mulţi ani!”

„La mulţi ani cu sănătate, iubire şi împliniri! Să ciocnim un păhărel, celebrând un Floricel!”

„Nici toate florile din lume n-ar fi de ajuns să îţi demostreze cât de mult ţin la tine! La Mulţi Ani!”

„Această zi să îţi aducă atât de multe flori încât să te pierzi printre ele şi tot atâtea declaraţii de dragoste! Tu eşti singura mea floare de pe pământ!”

„Din adâncul sufletului îţi urez un drum presărat cu bucurie, zâmbete, iubire şi fericire!”

Citește mai multe mesaje, felicitări și SMS-uri de Florii, pe descopera.ro

Tradiții și obiceiuri de Florii

Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr.

Sărbătoarea Floriilor este primită cu bucurie de toți credincioșii, dar cu înțelegerea faptului că săptămâna ce urmează, numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este una a tristeții.

Biserica Ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. E a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.

Anul acesta nu va mai fi posibil, dar de obicei, în ziua de Florii, oamenii duc la biserica ramuri de salcie, care sunt sfințite și puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească sau la ușa casei pentru a fi protejată tot anul.

Potrivit credinței, ramurile ajută la tămăduirea bolilor, la belșug în gospodărie și sunt păstrate pe tot parcursul anului, până la următoarea sărbătoare de Florii.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

În Duminica Floriilor, fetele care vor să se mărite trebuie să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul. De Florii e bine să aeriseşti toate hainele.

Bătrânii spun că este interzis să te speli pe cap, pentru că vei albi de timpuriu. Dacă totuşi trebuie să faci acest lucru, foloseşte doar apă sfinţită. Dacă nu cinsteşti Floriile aşa cum cere datina, te vei umple de pistrui.

De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor.

Ce rămâne, se toarnă la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.

De asemenea, începând cu seara din Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară, se săvârșesc slujbe speciale, numite denii.

Aceste slujbe ne amintesc de momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea Acestuia în Ierusalim, până la Învierea Sa din morți.

Tradiţia cere ca de Florii mormintele să fie curăţate şi stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu flori de primăvară şi cu crenguţe sfinţite de salcie. Se dau de pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte şi gogoşi.

Cine se încinge peste mijloc cu salcie sfinţită, va fi ferit de dureri, iar cine înghite în aceasta zi trei mâţişori de salcie sfinţită nu va suferi de dureri de gât. Salcia se foloseşte şi în scopuri comerciale, animalele, înainte de a fi duse la târg la vânzare, trebuie atinse cu salcia, pentru a atrage cumpărătorii.

Mâţişorii se folosesc pentru a îndepărta furtunile şi grindina. Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele. Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul.

De ce se pune salcia, de fapt, la intrarea în casă

În zona Bărăgan, credincioşii pun la uşi şi la icoanele din casă crenguţe de salcie, pentru care relele să nu se apropie de casele lor.

O altă legendă spune că e bine să pui crenguțe de salcie la ușa de la intrare ca să fie pace în casă.

Surse: traditii-superstitii.ro / Digi FM / ziarulunirea.ro

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu